Primăria Chișinău a organizat ceremonia de decernare a certificatelor de grant pentru cele 10 organizații de tineret câștigătoare în cadrul Programului Municipal de Granturi pentru Organizații de Tineret, ediția 2025.
„În acest an, proiectele depuse vizează implicarea tinerilor atât din oraș, cât și din suburbiile Capitalei, având ca scop atingerea unui număr cât mai mare de tineri prin inițiative dedicate dezvoltării personale, voluntariatului, educației financiare și juridice, mentoratului și suportului, incluziunii și implicării”, a declarat Primarul General, Ion Ceban.
Lista organizațiilor câștigătoare și a proiectelor finanțate: AO „Asociația de Jocuri Intelectuale din Republica Moldova” – „DIALOGICA. Incluziunea în acțiune, ediția II”; Asociația pentru Drepturile Omului „Legis” – „Vorbesc, Conving, Inspir”; AO „Centrul de Excelență pentru Consultanță și Dezvoltare Agroecologică ACDA” – „Antreprenoriatul pentru TINEri”; AO „Dezvoltare și Oportunitate pentru Toți” – „Accelerează Cariera”; AO Institutul de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM” – „Vector Civic”; AO Centrul de Studii Juridice și Economice Aplicate – „Protecția drepturilor și Educație Financiară pentru TINEri”; AO Alianța Națională YMCA din Republica Moldova – „Orientare profesională și angajare pentru tinerii din mediul rural al municipiului Chișinău”; AO „Caroma Nord” – „Tinerii pentru viitor: dezvoltare, orientare, succes”; AO „Centrul de Resurse pentru Tineri AVANTE” – „MentorUp – Conectează-te, învață, crește”; AO Institutul pentru Inovații, Progres Sustenabil și Educație Civică – „Integrarea tinerilor pe piața muncii – mecanisme juridice de protecție și garantare”.
Potrivit lui Ion Ceban, bugetul total al programului este de 2,5 milioane de lei, bani alocați pentru implementarea proiectelor sus-menționate.
Primăria Capitalei și Centrul Municipal de Tineret Chișinău rămân alături de tineri, susținând proiecte inovatoare și inițiative care contribuie la dezvoltarea comunității.