Ceban: 10 tronsoane de conducte termice sunt schimbate în capitală. Cât costă proiectul

ion_ceban_termoelectrica

Termoelectrica are pierderi foarte mari și anume din cauza că majoritatea rețelelor de încălzire sunt vechi, iar tehnologia de izolare a căldurii este depășită de timp. Potrivit primarului general Ion Ceban, anume din acest motiv a fost demarat un amplu proces de modernizare a infrastructurii de producere și livrare a energiei termice pentru încălzire și apă caldă.

Astfel, au fost planificate în total reparația capitală a 10 tronsoane de conducte termice, cu lungimea totală de cca 5 km.

„Precize, lucrările nu sunt doar pe hârtie, dar deja sunt în desfășurare. Acestea au demarat pe data de 18 mai și urmează să fie încheiate la mijlocul lunii septembrie. Mă mândresc cu munca depusă și mai ales atunci când oamenii transmit mesaje că în capitală se mișcă lucrurile”, a declarat edilul.

Lucrările pe 5 adrese deja au fost finalizate, acum sunt efectuate lucrări pe adresele
– Alba-Iulia, Studenților, Meșterul Manole, Ghorghe Asachi, Neculce. Pentru acest proiect, valoarea investițiilor este de cca 108 milioane lei.

„Punctez aici că pe Albișoara nu este schimbat doar asfaltul, iluminatul public și bordurile, dar în contextul proiectului demarat, ce prevede reparația capitală, au fost inițiate lucrările de modernizare a rețelelor termice din această zonă. În total urmează să fie înlocuite șase tronsoane de conductă termică primară cu o lungime totală de cca 400 metri”, mai spune Ceban.

Unul din obiectivele proiectelor demarate este: modernizarea infrastructurii și de a reduce la minim cazurile de deconectare de la serviciile de aprovizionare cu apă caldă.

Logo_MAN_CEBAN