Primăria Capitalei a lansat Centrul mobil de tineret, o nouă inițiativă menită să-i informeze pe tinerii noștri despre oportunitățile de dezvoltare și despre programele pe care le are municipalitatea în acest domeniu.
Programul Centrului mobil de tineret a fost anunțat în cadrul unui eveniment organizat în PMAN, acolo unde au fost prezentate și cele 15 trotinete electrice achiziționate pentru ca tinerii celor cinci centre municipale de tineret să se deplaseze în curțile blocurilor, în parcuri, cartiere, scuaruri pentru a le vorbi locuitorilor Capitalei despre activitățile și programele pe care le realizează.
”Pentru început, voluntarii și-au stabilit 135 de locații unde își vor promova acțiunile. Mai ales că și infrastructura trotuarelor și a străzilor a devenit mult mai accesibilă pentru transportul alternativ, inclusiv pentru trotinete. Sunt niște instrumente inovative pentru a se face auziți și a analiza mai bine situația din oraș. O știu din propria experiență, deoarece zilnic vin și eu la serviciu cu trotineta, ceea ce îmi permite să interacționez cu oamenii. Precizez că, de anul trecut, echipele celor cinci centre de tineret din Chișinău dispun și de un automobil, procurat cu sprijinul UNICEF Moldova, datorită căruia voluntarii și angajații se deplasează pentru a oferi serviciile necesare și pentru a organiza activități în teren”, a declarat edilul Ion Ceban, venit și el cu trotineta la acțiunea tinerilor.
Bugetul pentru programele și proiectele de tineret au ajuns în acest an la peste 60 de milioane de lei, de 30 de ori mai mult decât acum patru ani. Doar în 2023, în cadrul Anului Tineretului, Primăria va realiza peste 50 de programe destinate tinerilor.
Anul trecut, au fost deschise patru centre de tineret în sectoarele Ciocana, Buiucani, Centru și Rîșcani, iar acum o lună a fost inaugurat cel de-al cincilea – la Botanica.
Doar în primele patru luni ale acestui an, de serviciile centrelor de tineret din Capitală au beneficiat aproximativ 17 mii de tineri, inclusiv refugiați din Ucraina.