Primarul general Ion Ceban vrea transparență în tot ce fac angajații primăriei, consilierii din CMC, dar și ONG-uri cu care se colaborează. Edilul afirmă că va prezentat cetățenilor, dar și presei tot ce se întâmplă și toate acțiunile ce sunt făcute în detrimentul oamenilor.
„Eu cred în toată perioada în care m-am aflat în funcția de primar, oamenii s-au folosit de bunătatea mea și au crezut că voi tăcea în continuare iar unii își vor face mendrele în primărie, în consiliul municipal și în preturi și regii. Am spus și ieri și repet. De azi înainte voi spune tot oamenilor și presei. Așa ca fiecare să cunoască contribuția fiecărui angajat, consilier și ONG-uri care pretind că ne dau așa zisă, mână de ajutor. Dar de fapt oamenii își fac munca deoarece vin banii.
Luați în considerare că de azi înainte voi face câte o zi de asta în care să mă spovedesc fără să mă duc la Biserica. Dar în fața oamenilor. Eu cred că așa vom face claritate în multe domenii”, declarat primarul.
Ceban afirmă că în funcția sa primește un salariu de 18 mii de lei, iar consilierii din CMC primesc lunar 26 de mii.
„Să încep cu faptul că eu în funcția de primar am salariu de 18 mii de lei, un viceprimar 16 mii de lei, iar la card primim suma mult mai mică, impozitată. Acuș vom primi cu un pic mai mult este vorba de 2 mii de lei, dacă nu greșesc. Consilierii municipali, pe care îi rog câte odată să vină să voteze legi pentru oameni, pentru oraș primesc de fiecare ședință CMC peste 3000 de lei. Unii sunt care lucrează. Alții care fac masaj la fălci și anume că fac politică de la microfon din sala de ședință a CMC. Altceva nu știu să facă. Pentru anul 2020 cu 25 de ședințe, consilierilor li s-a achitat 4 milioane 300. Pentru faptul că primarul și executivul trebuie să se milogească la toți. Altă situație este și în cazul unor consilieri care lunar ridică în jur de 26 de mii de lei. Mă refer la consilieri cu verticalitate care strigă că cineva fură și procedează incorect”, a precizat acesta.
Primarul general afirmă că oameni care peste tot au un cuvânt de spus sunt experți și ațâță lucrurile acolo unde pot, iar cei care au ieșit în teren văd cum stau lucrurile.
„Cer ajutorul presei. Faceți-le niște întrebări despre proiectele din oraș, care e situația, cum are loc, dar așa prindeți-i pe drum. Sunt sigur că 90 de procente, habar nu au câte lacuri sunt în Parcul la Izvor, care suburbie ce proiecte are, câte spitale și școli și grădinițe sunt în oraș. Întrebații!!!”, a subliniat acesta.
Ceban a mai declarat că în preturi există vicepretori, care pun bețe în roate. „Eu cred că în scurt timp cu unii dintre ei ne vom lua rămas bun. Unii sunt buni, dar alții fac politică și cred că pretorul trebuie să facă totul”, a conchis edilul.