Primarul general Ion Ceban a solicitat rezilierea contractului de promovare a Platformei Educație Online, semnat cu Asociația Obștească „Ca Lumea”, condusă de Nata Albot.
Ceban cere ca documentul să fie analizat de juriștii.
„Eu optez pentru rezilierea documentului, despre asta am comunicat și reprezentanților direcției. Am solicitat să fie examinat documentul de către juriști și să vină cu opțiunile de reziliere. Ceea ce am analizat eu este că aproape 2 luni de la semnarea contractului nu a fost realizat nici o acțiune de către partea contractantă, iar banii au fost transferați de către direcție.
Am văzut atitudinea neserioasă a părții contractante și eu cred că trebuie reziliat, dar se vor expune juriștii. Totodată aduc la cunoștință persoanei care urma să promoveze acest proiect, dar și altora, că a fost efectuată și continuă să fie depusă o muncă enormă pentru realizarea și promovarea acestui proiect”, a declarat acesta.
Edilul afirmă că luând în considerare atitudinea neserioasă a părții contractante crede că trebuie reziliat, dar se vor expune juriștii.
„Sunt de părerea că acest proiect este important și urmează să depunem tot efortul pentru al dezvolta în continuare. Este o muncă enormă depusă din partea tuturor actorilor implicați. Mulțumesc tuturor pentru implicare și cred că așa va fi corect față de toată lumea. Educațieonline are foarte mulți parteneri de dezvoltare și sponsori”, a punctat primarul.