Ion Ceban spune că o încăpere din clădirea Primăriei a fost privatizată de un agent economic care vinde bijuterii

ion_ceban_despre_primaria

Lucruri ilegale se întâmplă în capitală, iar mulți agenți economici își fac mendrele. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban față de proprietățile publice, care au fost luate ilegal în arendă sau privatizate.
Primarul a vorbit despre o încăpere din clădirea primăriei care a fost privatizată.

„Eu vin de la o ședință astăzi, cu care am participat cu colegii de la APP și ASP. Unul din subiectele era încăperea „Paradis” care se află în clădirea Primăriei Chișinău, la primul etaj. Ca să înțelegeți, prin tot felul de mișmașuri, trucări, un spațiu, care se află în clădirea primăriei, care este monument de arhitectură, ajunge în proprietate privată. Eu îmi pun mâinile cap când văd ce se întâmplă. Ceea ce am găsit noi la primărie este un dezastru”, a declarat primarul.

Edilul a mai vorbit și despre construcția unui complex pe un teren de lângă Circ. Primarul a spus că se declară împotrivă, întrucât acolo este biserica „Constantin și Elena”, care se consideră monument de arhitectură.

Logo_MAN_CEBAN