Ion Ceban: Specialiștii din Federația Rusă, în discuții cu experți de la Chișinău și primari de suburbii

4

Strategia social-economică de dezvoltare a municipiului Chișinău este discutată pe larg la Chișinău. Specialiștii veniți din Federația Rusă au discutat ieri în cadrul unei ședințe cu locuitorii Budești, Tohatin, Cruzești și Colonița. Astfel, implicându-se în procesul de elaborare a Strategiei social-economice de dezvoltare a municipiului Chișinău, parte a Planului de amenajare a teritoriului. Despre aceasta scrie primarul general Ion Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„În cadrul acestei întâlniri, atât oamenii din localități, cât și experții din străinătate, dar și primăria Chișinău, au pus în discuții și au dezbătut aspecte privind funcționarea și accesibilitatea infrastructurii localităților spre binele și comoditatea fiecărui cetățean. Scopul întrunirii a fost cunoașterea și comunicare între aceste părți, care ulterior, vor contribui la elaborarea Strategiei social-economice de dezvoltare, menită să îmbunătățească modul de trai al locuitorilor”, a punctat edilul.

Ceban spune că specialiștii din domeniu, prezenți la ședință, au reușit să cunoască despre necesitățile oamenilor din suburbii. În acest sens, au fost discutate și analizate aspecte precum: conexiunea accesibilă între localități, regândirea și construirea drumurilor principale, modificarea traseelor pentru transportul public, etc.

Echipa de specialiști din Federația Rusă se va afla la Chișinău în perioada: 1-8 februarie 2021.
Astăzi municipalitatea se va întruni la 18:00 într-o ședință largă cu mai mulți specialiști, unde va dezbate pe larg subiectul.

Logo_MAN_CEBAN