Ion Ceban, în urma unei ședințe cu Ministerul Finanțelor: Cerem revizuirea componentelor de formare a veniturilor municipiului

ion_ceban_ministerul

Primarul general Ion Ceban cere revizuirea componentelor de formare a veniturilor municipiului, în special posibilitatea de includere parțială a impozitului pe venit a persoanelor juridice, ca acesta să ajungă în bugetul municipal. Despre aceasta a scris edilul într-o postare pe pagina sa de Facebook, în urma unei ședințe cu Ministerul Finanțelor.

Primarul afirmă că până nu demult din această sumă rămâneau în bugetul municipal 50%, astăzi 0.

„Aici avem constrângeri atât legale, cât și financiare. Din păcate bugetul municipal rămâne gol cu necesități mari. Nu este corect față de locuitorii capitalei și este inechitabil în raport cu capitala. Ce sa faci într-o capitală fără resurse financiare?

Dar toți vrem drumuri reparate, trotuare, curți de blocuri moderne, zone verzi și mobilier.
În acest sens, ne propunem să revedem acest obiectiv și chiar vom solicita și colegilor din parlament să ne susțină, anterior am trimis solicitări și către Guvern”, a punctat acesta.

Ceban afirmă că printre subiectele abordate au și proiectele în derulare, dar și pașii următori în mai multe domenii pentru activitatea primăriei Chișinău.

Pe partea de alocarea la proiecte, s-a discutat liniile noi de granturi deschise pentru APL-uri pe domeniile de Eficientă Energetică și Mediu, proiecte finanțate de la Banca Consiliului Europei, din Fondul Ecologic, Agenția de Eficiență Energetică, Fondul Nordic pentru Mediu și altele.

Logo_MAN_CEBAN