Ion Ceban: Încă 20 de troleibuze vor circula de astăzi pe străzile Chișinăului

ion_ceban_troleibuse

Încă 20 de troleibuze vor circula de astăzi pe străzile Chișinăului. Potrivit primarului general, Ion Ceban, este vorba despre un lot de 10 troleibuze clasice, de tip AKSM, de ultimă generație, achiziționate de la uzina din Minsk și 10 troleibuze clasice cu parcurs de model Skoda din orașul Riga. Acestea au fost repartizate pe rutele de troleibuz: 2, 4, 10, 13, 17, 21, 22, 23, 24, 25.

„Troleibuzele clasice de tip AKSM au fost asamblate în Atelierului de reparații al Î.M. „Regia Transport Electric Chișinău” și sunt dotate cu sisteme de aer condiționat, camere de supraveghere în interior și prize USB. De asemenea, unitățile de transport au blocurile optice pe bază de LED și oglinzi cu reglaj electric, dar și rampă de acces pentru persoanele cu nevoi speciale”, a declarat acesta.

Amintim că, în ultima perioadă pe străzile capitalei au fost puse în circulație, 5 troleibuze noi articulate din Republica Belarus, 5 troleibuze articulate cu parcurs de model Solaris din Riga și 10 trolebuze clasice cu parcus de model Skoda.

Alte 10 troleibuze clasice de tip AKSM urmează să ajungă în câteva zile la Chișinău, iar încă 10 troleibuze cu mers autonom, pana la începutul lunii aprilie.

Logo_MAN_CEBAN