Primarul general Ion Ceban a venit cu mulțumiri poporului român pentru dozele de vaccin oferite. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru PS News din România. Edilul a punctat că acestea sunt forte importante pentru toți medicii din țară.
„Nu putem să spunem că situația de la Chișinău este scăpată de sub control, în ceea ce ține de situația Covid. Pentru oamenii care lucrează în sistemul medical am un deosebit respect. A fost cu adevăr perioada în care s-a demonstrat o dată în plus cui trebuie să îi oferim mai multă atenție. Medicii sunt eroii noștri!”, a declarat acesta.
Ceban spune că medicii au făcut un efort supraomenesc în această perioadă.
„Noi ne-am lăsat într-un fel sau altul influențați de statistici, pentru că de pe 10 decembrie toată lumea a văzut creșteri în statistici. Am ajuns la 1700 pe zi, ceea ce este un număr foarte mare. După sărbătorile de iarnă dinamica era în descreștere. Am început să închidem spitalele și secțiile pentru Covid, când colo, brusc a început să crească. Copiii au plecat în învățământul online, foarte multă lume este indignată. Situația este tristă și ceea ce este important este să consolidăm eforturile. Astăzi 60 la sută dintre paturile din spitale sunt în Chișinău, iar situația este gravă. Acum suntem pe fir cu Guvernul pentru a găsi soluții de suplimentare a numărului de paturil în spitalele departamentale”, a punctat Ceban.
Edilul a mai subliniat că în această perioadă asigurarea populației cu vaccin este primordială pentru a depăși cât mai curând criza pandemică.