Primarul general Ion Ceban a venit cu o explicație, asta după ce în presă au apărut acuzații că Comisia Extraordinară de Sănătate Publică din Chișinău a luat mai multe decizii, care ar contravine recomandărilor Consiliului Suprem de Securitate.
Potrivit lui Ceban, această decizie a fost luată până ca CSS să vină cu o recomandare, respectiv, ședința ce se desfășura la Primărie, prin Zoom, era concomitent că ședința CSS.
„Decizia Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică Municipală a fost luată în cadrul ședinței care a avut loc la ora 14 00 până la 16 00. Decizia a fost scrisă imediat după ședință, doar că a durat în timp până ce toți responsabilii au semnat documentul. Acest lucru a fost mai complicat, deoarece ședința a fost organizată în zoom, iar membrii comisiei sunt la distanță.
Iată de ce, Decizia Comisiei municipale doar a transpus deciziile luate de Comisia Națională, iar acestea au fost până la decizia și recomandările Consiliului Suprem de Securitate care au fost anunțate de președinte. Iar decizia Comisiei Naționale este obligator pentru a fi transpusă. Rog să nu fie interpretări!”, a declarat Ceban.
Amintim că ieri a avut loc ședința Consiliului Suprem de Securitate, unde au fost venite cu recomandarea de a fi instituită o Stare de Urgență.