Noi decizii luate de CMESP. Ceban: De luni copiii vor învăța online. Vom cere ca profesorii să fie vaccinați

ion_ceban_decizie

De luni toate școlile trec în regim online pe o perioadă nedeterminată. Cel puțin această decizie a fost luată de Comisia Municipală Extraordinară de Sănătate Publică în urma unei ședințe de astăzi.

Potrivit lui Ion Ceban, municipalitatea va veni cu o solicitare către autoritățile centrale pentru a oferi vaccinuri pentru cadrele didactice. Astfel ca în această perioadă să fie imunizați profesorii.

În municipalitate sunt circa 15 mii de cadre didactice. O altă solicitare o vom transmite către MAI ca în orele de vârf să fie prezenți carabinierii în stațiile de așteptare pentru a nu admite aglomerarea în transportul public”, a declarat edilul.

Mai mult, potrivit deciziei, slujbele în lăcașele sfinte se vor desfășura afară începând cu data de 1 aprilie.

„În continuare:
-Grădinițele rămân active. În caz de necesitate să se intervină urgent pe fiecare caz individual cu testări și măsuri.

  • Piețele, centrele comerciale și localurile HORECA în municipalitate vor activa potrivit deciziei luate de Comisia Națională, cu programul stabilit.
  • Condițiile și măsurile de protecție pe tot teritoriul rămân neschimbate, termometria, dezinfectarea și purtarea măștilor.
  • Vor fi efectuate controale și aplicate amenzi dacă vor fi depistate abateri de la hotărâre.
  • Transportul în Chișinău circulă la capacitate maximă, pentru a evita îmbulzeala.

In cadrul ședinței am solicitat să participe și conducătorii Administrațiilor Medicale Teritoriale, iar sistemul de monitorizare JIRA să fie aplicat în cazul verificării bolnavilor cu COVID”, a punctat Ceban.

Totodată, primarul a propus ca cetățenii să fie informați prin diferite campanii despre etapele de vaccinare. În curând decizia va fi transcrisă și publicată pe site-ul primăriei.

Logo_MAN_CEBAN