O nouă ședință CALRE. Potrivit primarului general Ion Ceban, în cadrul căreia a participat și acesta, astăzi, la cea de-a 40 sesiune a Congresului Autorităților Locale şi Regionale din Europa au fost stabilite prioritățile CALRE pentru anii 2021-2026.
De asemenea, a fost aprobat bugetul pentru următorii doi ani.
„Totodată, în cadrul evenimentului a fost ales președintele, precum și președinții și vicepreședinții Camerelor Autorităților Locale și Regionale. Menționez că Congresul Autorităților Locale şi Regionale din Europa este organul reprezentativ al autorităţilor locale şi regionale din statele membre ale Consiliului Europei, creat prin rezoluţia statutară din 1994”, a punctat Ceban.
Edilul spune că mandatul CALRE implică sarcina de a contribui la consolidarea democrației locale și regionale în cele 47 de state membre ale Organizației, precum și de a monitoriza implementarea Cartei Europene a Autonomiei Locale.