Câte locuri de parcare ar putea fi organizate în Zona 0 și Zona 1 din centrul capitalei

ion_ceban_parcare

Până la 7000 de locuri de parcare vor fi create în centrul capitalei. Despre aceasta a vorbit primarul general Ion Ceban în cadrul unei ședințe cu toți responsabili pe acest subiect.
Edilul afirmă că lucrurile trebuie să meargă mult mai repede, pentru că deja procesul este tărăgănat de mult timp.
Astfel, în Zona 0: unde vor fi amenajate aproximativ 3000 locuri de parcare, iar în Zona 1: 2100 locuri marcate şi 3500 locuri amenajate în pavaj sau asfaltat.

„La fel vor fi amenajate cca 112 locuri de parcare în zona Î.M. „Piaţa Centrală”, pe str. Armenească – Mitropolit Varlaam – Tighina. Acest lucru a fost posibil în urma evacuării de pe teren municipal a gheretelor amplasate din jurul pieţii. Locurile de parcare vor fi destinate pentru vizitatorii care vin la piaţă după cumpărături şi vor fi publice. Între timp, am solicitat să fie luate la evidenţă toate spaţiile municipale, unde pot şi urmează să fie amenajate locuri de parcare. Este vorba despre str. Mesager, bd. Mircea cel Bătrîn, str. Sarmizegetusa, în preajma Parcului „La Izvor” şi Parcul „Alunelul”, dar şi în zona Parcului „Dendrariu””, spune primarul.

Ceban a spus că la următoarea şedinţă va fi analizată soluţia de achitare a parcărilor cu plată. „În acest sens trebuie să vedem care este şi părerea oamenilor şi să găsim o variantă optimă pentru toată lumea. Totodată invităm agenţii economici care vor să se implice în parteneriate publice privare cu Primăria Chişinău, pentru a construi parcări multietajate”, a conchis acesta.

Logo_MAN_CEBAN