Lucrări de reabilitare în sectorul Buiucani sunt în plină desfășurare. Potrivit primarului general, Ion Ceban, la momentul actual au început lucrările de reabilitare a trotuarului din str. Liviu Deleanu. Asta după ce din zonă au fost evacuate o mulţime de gherete.
„Reabilitarea trotuarului prevede aplicarea pavajului nou, instalarea mobilierului urban, amenajarea pistelor pentru bicicliști și amenajarea locurilor de parcare pentru automobile. Lucrări de amenajare vor fi executate şi în zona adiacentă trotuarului”, scrie Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Primarul afirmă că la fel, au demarat lucrările de reabilitare a scuarului din str. Calea Ieşilor 12, din preajma Inspectoratului de Poliţie. Acestea includ schimbarea pavajului, amenajarea spaţiilor verzi, instalarea mobilierului urban și instalarea unui sistem modern de iluminat public.
„În curând vom iniţia lucrări şi în alte spaţii verzi din oraş”, a punctat Ion Ceban.