Primarul capitalei, Ion Ceban a întreprins o vizită de lucru la Poligonul de deşeuri din Ţînţăreni: Chișinăul a investit anul trecut circa 70 de milioane de lei în proiectele din această localitate

ion_ceban_tintareni

Primarul capitalei, Ion Ceban împreună cu Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, echipa din cadrul primăriei Chişinău şi şefii întreprinderilor municipale de profil, a întreprins o vizită de lucru la Poligonul municipal de deşeuri de la Ţînţăreni, Stația de tratare a levigatului, dar şi în localitate – unde sunt în derulare o serie de proiecte.

În cadrul discuţiilor au fost punctate acţiunile pe care municipalitatea le-a întreprins pe parcursul anului 2020 în cadrul Contractului de Societate Civilă, semnat între Primăria Chișinău şi localitatea Ţînţăreni.

Potrivit edilului capitalei, doar pe parcursul anului trecut, în Ţînţăreni au fost implementate proiecte și angajamente care nu au fost realizate de fostele conduceri din anul 2011.

,,Pe parcursul anului 2020 pentru Poligonul de deşeuri de la Ţînţăreni, Stația de tratare a levigatului şi dezvoltarea infrastructurii localității, Chișinăul a investit circa 70 de milioane de lei. Din această sumă au fost transferați către Țînțăreni 13 milioane de lei. De asemenea, a fost iniţiată reparația unor străzi, construcția stadioanelor multifuncţionale, terenurilor de joacă, la școală s-a intervenit cu mai multe lucrări şi s-a convenit să fie evacuate constant deșeurile din localitate”, a menţionat primarul general.

Acesta a mai adăugat că o muncă enormă s-a efectuat şi la Poligonul de acumulare a deșeurilor, pentru care a fost procurat un compactor nou, iar Staţia de tratare a levigatului este acum una modernă, cum nu sunt în multe alte țări. Aceasta a fost construită şi dată în exploatare anul trecut.

Totodată, în zonă a fost construit un drum de acces, iar actualmente sunt în desfăşurare lucrările de consolidare a unui dig de protecţie.

Potrivit primarului general, Ion Ceban și în acest an municipalitatea se angajează să realizeze mai multe acţiuni:

  • transferarea pe contul juridic al Primăriei comunei Țînțăreni a sumei de 10 mln. lei;
  • continuarea lucrărilor de reparație a străzilor din localitate;
  • evacuarea deșeurilor din satul Țînțăreni de 2 ori pe lună;
  • reamplasarea țevii de gaz de înaltă presiune (satul Nou);
  • montarea sistemului de irigare şi a gardului la stadionul din sat;
  • finalizarea stației de pompare/epurare din satul Țînțăreni;
  • întreţinerea Staţiei de tratare a apei şi efectuarea analizei apelor fântânilor arteziene;
  • alocarea rumegușului de asfalt;
  • amenajarea unui teren de fitness cu 8 elemente de sport stradal şi a unui complex workout;
  • executarea lucrărilor de consolidare a barajului poligonului;
  • întreținerea Stației de tratare a levigatului;
  • fortificarea digului cu plantarea arborilor;
  • construcția clădirilor operaționale la gunoiște;
  • securizarea poligonului de la Țînțăreni;
  • inițierea proiectării scurgerii apei din Stația de tratare a levigatului;
  • efectuarea şi prezentarea probelor apei tehnice de la Staţia de tratare a levigatului;
  • identificarea unui nou teren pentru depozitarea deşeurilor menajere solide.

Primarul general, Ion Ceban, a solicitat ca fiecare bănuţ să fie contabilizat.

,,Primăria municipiului Chişinău îşi respectă toate angajamentele prevăzute în Contractul de Societate Civilă în raport cu localitatea Ţînţăreni.

În curând ne propunem să avem o discuție și cu locuitorii din Țînțăreni”, a adăugat edilul capitalei.

Amintim că în ultima zi a anului 2020 a fost semnat Contractul de Societate Civilă dintre Primăria Chișinău şi localitatea Ţînţăreni, valabil până la 31 decembrie curent.

Logo_MAN_CEBAN