Ion Ceban: Obrăznicia proprietarului terenului privat din parcul Afgan continuă. De ce nimeni nu se întreabă în baza căror acte activează toată lumea?

FB_IMG_1618328369799

Obrăznicia proprietarului terenului privat din parcul Afgan continuă. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban. Edilul afirmă că 6 procese verbale au fost întocmite astăzi de oamenii legii celor care vând ilegal pe teritoriul privat de lângă parcul din strada M. Costin.

„De ce nimeni nu se întreabă în baza căror acte activează toată lumea? Cei de acolo amplasează gherete cu două etaje, dar fără notificarea direcției de profil și activitatea lor este contrar legii. Asta înseamnă că ei nu au dreptul să vândă, dar nici nu pot emite bonul de plată. Repet! În anul 2003 CMC a oferit cu titlu gratuit terenul respectiv sub pretextul de a fi construită o biserică. Excrocheria fără margini a fost după, când terenul a fost vândut de câteva ori pentru a fi utilizat în alte scopuri”, a declarat Ceban.

Primarul afirmă că nimeni nu avea intenții de a interveni până nu s-a început încălcarea legii de către proprietar.

„Acesta sfidează legea și activează după bunul său plac. Pe acel teren a construit fără acte permisive un fel de „Centru comercial” în aer liber făcând abuz și încălcând legea prin amplasarea ilegală a tot felul de gherete. Vom acționa conform tuturor normelor legale, vom ridica toate documentele pentru a face dreptate”, a conchis Ceban.

Logo_MAN_CEBAN