O nouă catastrofă ecologică ar putea fi la Vadul lui Vodă. Cel puțin asta atenționează primarul general Ion Ceban, care spune că cei de la ABS Recycling ar depozita gunoi pe un teren privat din localitate. Primarul a cerut intervenția autorităților în acest sens.
„Foarte scurt despre cei de la ABS, care se închideau și reciclau, care reciclau și se închideau, care cereau de la municipiului Chișinău peste 200 de milioane de lei, după care 50 de milioane de lei. Care duc gunoiul pe un teren de la Vadul lui Vodă, un teren furat de la Vadul lui Vodă. Deschis fără norme, care sunt pentru gunoiște de acest fel. Eu înțeleg că oamenii așa de tare s-au supărat, că au cumpărat 10 mașini de colectat gunoiul spunând că sunt pe cale de faliment și municipalitatea îi ruinează.
Azi în baza unui contract, gunoiul se duce pe un teritoriu privat de la Vadul lui Vodă. Și am certitudinea de 99.9%, dar am solicitat Agenției de Mediu, dar și ministerului de resort, să verifice ce fac ei acolo. Eu cred că e o catastrofă ecologică Nr. 2, după Ciocana. Unicul poligon de standardele UE este cel de la Țînțăreni. Am cerut să vedem unde se duc deșeurile de la alți operatori”, a conchis edilul.
ABS Recycling a început să funcționeze în 2016 ca proiect pilot de colectare a materialelor plastice pentru a dezvolta servicii de reciclare. În fiecare zi, câteva tone de deșeuri de la Î.M. „Regia Autosalubritate” mergeau la sortare. Este vorba de 15% din totalul de deșeuri, care ABS Recycling le transporta la uzina de reciclare din Peresecina.