Primarul general, Ion Ceban, se arată indignat de faptul cum se desfășoară unele activități din capitală. În cadrul ședinței edilul a adus exemplul unei străzi din cartierul Sculeni, unde a fost săpată o groapă pentru a fi schimbate utilitățile, iar ulterior a fost lăsată. Ceban spune că încape un om în picioare.
„Îmi pare rău pentru neglijența voastră, colegi, pentru faptul că nu cunoașteți și lăsați de izbeliște așa lucrări. În cea de-a doua fază, îmi pare rău că oamenii nu se adresează la primărie pentru a anunța problema și eu îndemn oamenii să contacteze și eu sper că acest lucru nu a fost neglijat de responsabili, chiar dacă au fost anunțați. Îmi pare rău că oamenii au pierdut încrederea, dar vom întoarce această încredere, dacă va fi nevoie vom începe iar a da afară, pentru ca lucrurile să meargă.
Totul să fie luat la control. Și sunt sigur că astfel de cazuri mai sunt. În primul rând pretorii să cunoască ce se întâmplă în sectoarele lor și să bată alarma pentru ca aceste probleme să fie cât de curând rezolvate”, a declarat acesta.