Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău anunță despre desfășurarea Campionatului deschis al municipiului Chișinău la ciclism (șosea, probele olimpice) în perioada 19–20 iunie 2021.
Concursul se desfășoară cu scopul popularizării ciclismului în mun. Chișinău şi ridicării măiestriei tinerilor sportivi, desemnării celor mai puternici atleți.
Campionatul deschis al municipiului Chișinău la ciclism (șosea) se va desfășura în perioada 19 -20 iunie 2021 pe drumul național M-3 Chișinău – Cimișlia, ziua sosirii – 18 iunie 2021. Ședința Colegiului de arbitri cu reprezentanții echipelor va avea loc în ziua de 18.06.2021, ora 17:00.
Competițiile se vor desfășoară la următoarele categorii de vârstă;
juniori a. n. 2003 – 2004,
cadeți a. n.2005 – 2006,
cadeți mici a. n 2007-2008, care au permisiunea medicului, componența echipei de sportivi nu este limitată.
Sunt invitați sportivii din municipiul Chișinău și Bălți, or. Dubăsari, Tighina și Tiraspol. Se preconizează participarea a unui număr de 100 sportivi.
PROGRAMUL:
19.06.2021 – 15.00 -16:30 – cursa contra timp individual-15 km, (toate categoriile)
20.06.2021 – 10.00 -11:30 – cursa la linie-40 km.(cadeți mici)
20.06.2021 – 11.30 -13:30 – cursa la linie-80 km (juniori, cadeți)
Competițiile sânt organizate de către Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău în comun cu Federația de ciclism din Republica Moldova și coordonate cu Ministerul Educației Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. Conducerea nemijlocită a competițiilor revine Colegiului de arbitri desemnat de Federația de ciclism din Republica Moldova.