Ion Ceban, către medici de Ziua Profesională a acestora: În această perioadă pandemică ne-am unit sufletește. Din numele locuitorilor capitalei mă închin astăzi

ion_ceban_ziua

Cu ocazia Zilei Profesională a Medicilor care este sărbătorită mâine, primarul general Ion Ceban a împărțit diplome și mulțumiri pentru „eroii în alb” de la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”. Edilul spune că se închină în fața celor care astăzi au salvat sute de vieți și crede că statul ar trebui să aibă o altă abordare față de sistemul medical.

„În ajunul zilei profesionale, vreau să vă spun mulțumesc. În primul rând vă doresc multă sănătate. În numele întregii administrații de la primărie vreau să vă spun felicitări. Știu că a fost un an pandemic și nu a fost ușor. Eu mă bucur că împreună am putut să rezistăm în această perioadă. Ambulanțele cât și cele Covid și non-Covid nu au încetat să vină. Sincere felicitări pentru o instituție este una model și toate probleme au putut fi rezolvate. Azi am asistat la deschiderea secției de terapie intensivă, sincer vreau să spun că în luna noiembrie când am început discuțiile cu privire la acest subiect nu credea că putea fi realitate, iar unii au criticat.

Vreau să mulțumesc partenerilor care ne-au ajutat. În această perioadă pandemică ne-am unit sufletește. Din numele locuitorilor capitalei mă închin astăzi, pentru timpul acordat, pentru nopțile nedormite și greutatea muncii. Eu cred că la statutul de medic trebuie să se uite cu alți ochi. Și eu sper că cei care vor guverna, vor căuta soluții de motivare a medicilor. Pentru că medicii pleacă”, a declarat edilul.

Amintesc că astăzi în Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” a fost deschisă o nouă secție de terapie intensivă.

Logo_MAN_CEBAN