În contextul maratonului de sâmbătă, primarul general Ion Ceban a adus mulțumiri Mitropoliei Moldovei, pentru faptul că a oferit 1000 de doze de vaccin Sputnik V. De asemenea, a mulțumit și Ministerului Sănătății pentru organizare.
„Țin sa aduc sincere mulțumiri Ministerului Sănătății, cadrelor medicale de la Spitalul „Sf. Treime”, Universitatea de Medicină „N. Testemitanu”. Centrul de Excelență în Medicină, Direcției Sănătate, subdiviziunilor Primăriei, Centrului municipal de Tineret și angajaților de la Palatul Republicii, Ministerului de Interne și tuturor polițiștilor și carabinierilor. Gratitudinea mea și tot respectul, tuturor, pentru responsabilitate, profesionalism și acțiunile bine organizate.
Mulțumesc Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove pentru susținerea campaniei de vaccinare si solidaritate: oferirea celor 1000 doze de vaccin Sputnik a fost binevenită și a permis vaccinarea tuturor persoanelor care au venit la Maraton”, a declarat Ceban.
Edilul a transmis și un mesaj celor care nu au reușit să se vaccineze în această duminică. În capitală și în suburbii sunt deschise 70 de puncte de imunizare.
„Sunt disponibile echipele mobile care se pot deplasa la domiciliul persoanelor cu dizabilități sau de vârsta înaintată pentru vaccinare; sunt active în continuare punctele mobile de vaccinare (troleibuzul și autobuzul) care se vor deplasa și pe parcursul lunii iulie în toate sectoarele și suburbiile municipiului.
în riscul unui nou val de COVID-19, care ne amenință cu tulpini modificate și mult mai agresive – medicii spun că avem singura soluție de a rămâne protejați și sănătoși – să ne vaccinam imediat. Și tot medicii spun că toate vaccinurile sunt sigure si bune, fiindcă salvează vieți!
Cât privește rapelul pentru Sputnik, cel mai probabil la fel vom organiza evenimentul la Palatul Republicii pe parcursul întregii zile. Ce-a de-a doua doză a dvs nu o administrează la altă persoană. Fiecare va primi vaccinul”, a declarat Ceban.
Primarul a punctat că astfel de maratoane vor mai fi organizate în capitală.