Eveniment special pentru capitală. Ieri a fost organizat concertul de relansare a Orchestrei Municipale de Cameră “Camerata Chişinău”. Prezent la eveniment, primarul general Ion Ceban a punctat că acest concert a fost organizat cu ocazia consemnării aniversării a 585 de ani de la prima atestare documentară a Chișinăului care este în data de 17 iulie.
„Orchestra municipală este compusă din 15 membri și astăzi este primul concert de lansare.
Orchestra este condusă și dirijată de Maestrul în Artă, Mihai Amihalachioaie, iar mulți dintre membrii echipei sunt tineri fiind primul lor loc de muncă. Am adus mulțumiri și cetățenilor de onoare al orașului Chișinău. Prin artă se educă o societate integră în plan intelectual, emoțional, spiritual și, într-un final, o comunitate cu o înțelegere a realității mai complexe. Cultura reprezintă un element determinant al calității vieții unei comunități. Valorificarea patrimoniului cultural urban, dezvoltarea domeniului culturii în capitală este în plină ascensiune în Chișinău”, a precizat Ceban.
„Activități culturale în cadrul campaniei „Dialog social cu chișinăuienii” sunt organizate în diverse locații ale orașului în fiecare zi de sâmbătă și duminică, acestea valorifică potențialul comunităților de artă, promovează valorile artistice autohtone, precum și stimulează interesul publicului-spectator pentru recunoașterea creațiilor artistice autentice. În acest scop, contăm pe sprijinul și experiența incontestabilă a Oamenilor de Artă și a tuturor colegilor din cadrul Direcției Cultură, care știu să obțină, grație valorificării potențialului profesionist, artistic – succese importante. Da, eu cred că se pot schimba lucrurile în Chișinău și la acest capitol.
Arta șlefuiește personalități, gânduri, emoții și chiar suflete”, a conchis primarul.