Ceban:„Scuarul panoramic din strada Maria Drăgan, va fi reabilitat”

ion_ceban_drum

Ceban:„Scuarul panoramic din strada Maria Drăgan, va fi reabilitat”

Alunecările de teren le dau bătăi de cap! Municipalitatea anunță despre inițierea lucrărilor de reabilitare a Scuarului panoramic din strada Maria Drăgan, din sectorul Ciocana. Asta, după ce o parte a terenului a devenit periculoasă pentru cetățeni. Anunțul a fost făcut de primarul general, Ion Ceban.

„Scuarul panoramic a fost amenajat în anul 2019 și nu s-a ținut cont de riscurile care pot apărea. În prezent, pentru securitatea cetăţenilor, o parte a scuarului este limitat pentru accesul vizitatorilor. Asta deoarece, în mai multe locuri ale scuarului au apărut tasări, existând pericolul de alunecări de teren”, a menționat edilul.

Primăria Chişinău a contractat o companie de proiectări care a elaborat un studiu geologic cu privire la consolidarea zonei scuarului împotriva alunecărilor. În prezent, studiul este la etapa coordonărilor.

„În perioada imediat următoare va fi lansată procedura de elaborare a documentației de proiect și ulterior selectarea antreprenorului pentru reabilitarea scuarului în scopul prevenirii alunecărilor de teren. Ne-am dori ca acest proces să decurgă mai repede, dar sunt proceduri legale pe care trebuie să le respectăm”, a conchis edilul.

Lucrările de reabilitare vor presupune consolidarea pantei prin construcția unui perete de sprijin. Totodată, în zona aferentă scuarului va fi amenajat un teren de fitness și workout.

Ion Ceban

Primar General al Municipiului Chişinău, Preşedinte al Partidului Politic Mişcării Alternativa Naţională

Actuale

ACTUAL

Logo_MAN_CEBAN