În capitală sunt în derulare un șir de proiecte pentru oraș, planificate activități atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Potrivit primarului general Ion Ceban, se intervine acolo unde sunt probleme, iar locuitorii capitalei ajută prin raportarea acestora pe Platforma de sesizări electronice EU.CHISINAU.md.
„În primul rând, este o platformă de comunicare, unde avem deja înregistrate 8179 de sesizări, iar mai mult de jumătate au fost soluționate. În procesul de soluționare intervin preturile de sector și subdiviziunile municipale. Doar pe parcursul lunii iulie, locuitorii au raportat despre 696 de probleme.
În sectorul Botanica a fost raportat un număr de 203 probleme. La Ciocana oamenii au sesizat autoritățile despre 107 probleme. În sectorul Centru au fost înregistrate 129 de sesizări. În sectorul Rîșcani, autoritățile au fost sesizate despre 154 de probleme. În sectorul Buiucani, oamenii au raportat cel mai mic număr de probleme – 103.
Cele mai multe raportări avem pe următoarele categorii de probleme: Drumuri, gropi și semne rutiere și salubrizare”, declară Ceban.
Edilul punctează că o bună parte din problemele raportate de oameni necesită un termen mai îndelungat de soluţionare: de planificare a lucrărilor, alocare de surse financiare sau elaborarea proiectelor de execuție pentru lucrări de reparare și întreținere a drumurilor, amenajarea și reparația terenurilor de joacă, iluminare stradală ș.a.
Autoritățile municipale se axează pe probleme de natură urgentă, dar asta nu înseamnă că celelalte probleme nu vor fi luate în calcul.
„În categoria problemelor urgente se încadrează și ambrozia, locuitorii capitalei ne-au sesizat despre această problemă. Îndemn oamenii să ne raporteze în continuare, prin includerea locației exacte, la categoria de probleme parcuri, scuaruri și spații verzi. Pentru a asigura o mai mare operativitate în buna gestionare a problemelor oamenilor, rog implicare maximă a tuturor subdiviziunilor pentru a examina și interveni în termene rezonabile”, subliniază primarul.
Ceban afirmă că problemele oamenilor sunt o prioritate.