În 6 instituții de învățământ din municipiu sunt instituite clase specializate de fotbal. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban, care afirmă că acest lucru a fost posibil după ce anul trecut au demarat lucrările de reabilitare a stadioanelor din instituţiile de învăţământ: LT „Gaudeamus”, LT „Mihai Viteazul”, LT „Nicolae Iorga”, LT „George Călinescu”, LT „Nicolae Gogol”, LT „Liviu Deleanu”, suntem la etapa de implementare a Programului municipal privind dezvoltarea sportului prin instituirea claselor specializate la fotbal în instituțiile de învățământ, ciclul I/gimnaziu din municipiul Chișinău în parteneriat cu Federația Moldovenească de Fotbal.
„În aceste zile testarea aptitudinilor pentru clasele cu profil ,,Fotbal” s-au desfășurat în mai multe instituții incluse în program. Pe parcursul zilelor următoare, aceleași probe vor fi organizate în alte instituții din proiectul dat. Programul presupune 10 ore de fotbal săptămânal în cadrul disciplinei „Fotbal”. Respectiv, copiii din școlile participante în Proiect vor putea fi înscriși în clase de fotbal.
Mulți dintre copiii talentați, care nu au posibilitate să facă fotbal decât în timpul școlii, vor putea să-și realizeze visul grație Proiectului implementat de municipalitate „Fotbal în școli”.
Totodată, în cadrul proiectului este formată o comisie care monitorizează și evaluează desfășurarea procesului educativ și sportiv, inclusiv alimentația copiilor”, a declarat Ceban.
Primarul spune că sportul reprezintă un element important în dezvoltarea copiilor, iar crearea pentru adolescenți a unor condiții sigure de practicare a sportului este un subiect primordial pentru Primăria municipiului Chișinău.