Ceban, la Forumul Educațional Municipal: Avem probleme cronice, precum infrastructura și motivația

ion_ceban_forum

Sistemul educațional din capitală are multe probleme, însă municipalitatea face tot posibilul pentru lupta cu ele, ca elevii să învețe în condiții mai bune. Cel puțin asta a spus primarul general Ion Ceban, în cadrul Forumului cadrelor didactice și celor de conducere sistemului educațional municipal la 30 ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

„A fost un an extraordinar de dificil. Un an în care am activat și ați făcut cu adevărat față și nu a fost de loc ușor. Așteptările sunt pe măsura posibilităților. Atât medicii, cât și pedagogii, personalul non-didactic au demonstrat că se poate, atunci când suntem uniți. Rezultatele au fost și sunt pe măsură. Eu mă închin în fața cadrelor didactice din Republica Moldova și în special din mun. Chișinău. Ceea ce văd eu în instituțiile educaționale este probabil la ceea ce am putut ajunge noi, iar dacă să privim în dinamică este un rezultat bun. Când vorbesc despre aceste lucruri știu că avem cei mai buni profesori. Nu vreau să nu îi supăr pe cei din Republică.
Astăzi nu este deloc să fii profesor, în primul rând infrastructura, motivația, factorul psihologic, pentru că avem perturbările acestea politice. Un pedagog are nevoie de confort.

Deputați, oameni de afaceri, persoane din Guvern, tot în Chișinău sunt în mare parte formați. Am prieteni din diasporă, care copiii lor s-au format aici. Astăzi copiii lor care sunt acolo, sar peste 2-3 clase sau cei mai buni. Asta bucură, pentru că sunt efortul profesorilor din Chișinău și din Moldova”, a punctat Ceban.

Primarul a precizat că problemele sunt cele care au fost și sunt cronice – infrastructura, motivația, dotările, politicile pe care le facem.

„Am încredere că noul an va fi unul mai bun decât cel vechi, iar grație eforturilor comune vom putea demonstra faptul că nivelul de instrucție este determinat de efortul cadrelor didactice”, a conchis acesta.

Amintim că în acest an primăria Chișinău a consolidat echipele de profesori, a lansat diverse programe de implicare a copiilor de orice vârste pentru a le oferi posibilitatea să-și dezvolte aptitudinele.

La fel pentru prima dată municipalitatea a oferit surse financiare pentru dezvoltarea domeniului și crearea contițiilor de calitate, pentru întreg sistemul educațional anual Primăria Chișinău alocă sume impunătoare și această cifră este în creștere.

Doar pentru reparații anul trecut au fost 110 mil, anul acesta 130 mil. În anul 2020 pentru sistemul educațional din bugetul municipal Chișinău a fost alocată suma totală de 213,1 mil lei. În anul 2021 pentru sistemul educațional din bugetul municipal Chișinău a fost alocată suma totală de 307,3 mil lei.

Logo_MAN_CEBAN