Ceban, reacție la comentariul MS: Nu manipulați oamenii! Și încă o solicitare din partea parinților care sunt disperați și vor să iasă la proteste

ion_ceban_serviciu

Primarul general Ion Ceban a venit cu o replica la reacția Ministerului Sănătății că precum deciziile CNESP nu pot fi făcute nule de Comisia Municipală. Ceban spune că nu a făcut și nu face politică, doar politici, mai ales ce țin de situația COVID.

“O simplă întrebare și precizare pe care ați uitat să o faceți? Colegii din România urmează să doneze 100 de mii de teste Republicii Moldova. Un gest foarte frumos pentru care le mulțumim.

Nu ar fi potrivit ca aceste teste să fie repartizate pentru profesori și să scoatem acea povară financiară de pe ei?

Nu cred că alocarea banilor pentru Arena Chișinău a circa 68 de milioane este un pas strategic în condițiile actuale.

În loc să fie gestionată, a fost creată o nouă criză în sistemul educațional și s-a spus că asta ar fi metoda de a motiva profesorii să se vaccineze. Cum? Cu șantaj și încălcarea dreptului la alegere și la muncă”, a declarat primarul.

Ceban afirmă că susține vaccinarea și a organizat multiple acțiuni de promovare a imunizării inclusiv a profesorilor, iată de ce a obținut rata de vaccinare de peste 73 la sută a angajaților din domeniul educațional.

“Nu manipulați oamenii! Și încă o solicitare din partea parinților care sunt disperați și vor să iasă la proteste. Ei cer să întoarceți copiii la școală în regim obișnuit, mai ales clasele 1-4 și să poată reveni părinții la muncă”, a conchis Ceban.

Logo_MAN_CEBAN