Ion Ceban de Ziua Internaţională a Muzicii: Oamenii de cultură sunt ambasadorii țării noastre!

ion_ceban_muzica

De Ziua Internaţională a Muzicii, marcată anual al 1 octombrie, primarul general a participat la un eveniment organizat cu această ocazie de Primăria Chişinău.

Edilul a felicitat cu acest prilej oamenii de cultură, compozitorii, interpreții şi muzicologii, menţionând că capitala are oameni talentați care merită toată atenția autorităţilor.

,,Chișinăul are cei mai talentați oameni de cultură care trebuie susținuți, copii și tineri care necesită a fi promovați, valorificați, asigurându-le cunoașterea și comunicarea dintre generațiile de artiști și tinerii talentați. Trebuie să îi promovăm și susținem, iar noi putem face acest lucru și să depunem tot efortul.

M-am bucurat să anunț că bugetul pentru domeniul culturii pentru anul 2022, va fi majorat de trei ori, deoarece dacă ne dormim dezvoltarea acestui segment, trebuie să investim în oameni, tinere talente şi infrastructura instituţiilor de artă prin proiecte culturale, evenimente artistice şi promovarea talentelor, inclusiv peste hotare. Noi avem cu ce ne mândri”, a punctat primarul general.

În această ordine de idei, Ion Ceban, a adus sincere felicitări Orchestrei municipale de cameră „CAMERATA Chișinău”, condusă de dirijorul, Maestrul în Artă, Mihai Amihalachioaie, care a fost relansată anul curent și care a reușit să aducă un suflu nou în educația muzicală a orașului Chişinău.

De menţionat că în municipiul Chișinău activează 10 instituții de învățământ artistic extrașcolar, unde copii învață arta şi frumosul:

  • Școala de Arte ,,Alexei Stârcea”
  • Școala de Arte ,,Valeriu Poleacov”
  • Școala de Muzică ,,Maria Bieșu”
  • Școala de Muzică ,,Eugen Doga”
  • Școala de Arte din Grătiești
  • Școala de Arte din Ghidighici
  • Școala de Arte din Ciorescu
  • Școala de Arte din Cricova
  • Școala de Arte din Vadului lui Vodă
  • Școala de Muzică din Stăuceni, care promovează și dezvoltă tinere talente, viitori compozitori, interpreți.

Tot în Chișinău sunt:

  • Liceul Republican de Muzică ,,Ciprian Porumbescu”
  • Liceul Internat Muzical Republican „Serghei Rahmaninov”.

De asemenea, în capitală sunt mai multe școli cu profil muzical și Centrul de Excelență în Educație Artistică ,,Ștefan Neaga”, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

,,Pe parcursul ultimului an am abordat din alt punct de vedere domeniul cultural, iar în Chişinău au fost organizate, în pofida pandemiei de COVID-19, diverse evenimente de cultură.

În ultima perioada am mers și în alte orașe din România cu prestații culturale.

Municipalitatea susține promovarea tezaurului artistic autohton – colectivele artistice, valorile culturale din domeniul artelor muzicale, precum și patrimoniul cultural al orașului Chișinău.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Muzicii felicit oamenii din domeniu și le urez cât mai multe realizări!”, a mai declarat Ion Ceban.

Amintim că anual pe 1 octombrie este marcată Ziua Internaţională Muzicii.

Logo_MAN_CEBAN