Ceban: Controale inopinate la 50 de grădinițe din capitală, privind procesul de alimentare. Ce abateri au fost găsite

ion_ceban_copii

Controale inopinate au avut loc la 50 de grădinițe din capitală. Potrivit primarului general Ion Ceban, aceasta s-au desfășurat pentru a verifica procesul de organizare a alimentației copiilor.

Toate acestea au avut loc după ce săptămâna trecută DETS sectorul Rîșcani a fost sesizată de către administrația unei grădinițe din capitală, precum că în procesul preparării terciului din fulgi de ovăz au fost observate corpuri străine pe suprafața acestuia, iar ca urmare produsul alimentar a fost înlocuit cu altul calitativ.

„Verificările s-au axat pe respectarea meniului zilnic de repartiție, în corespundere cu Meniul model unic pe 10 zile, identificarea calității produselor alimentare utilizate pentru hrana micuților, îndeplinirea atribuțiilor comisiilor de triere din cadrul grădinițelor, respectarea actelor normative regulatorii în procesul de organizare a alimentației etc.
După verificările din grădinițe s-a constat că bucatele preparate pentru copii sunt de calitate bună, organizarea alimentației corespunde rigorilor impuse de autorități, iar produsele alimentare livrate instituțiilor de către agenții economici, sunt de calitate, cu excepția unor loturi de fructe și legume”, a declarat Ceban.

Edilul a punctat că procesul tehnologic este respectat parțial, în funcţie de calificarea lucrătorilor din blocurile alimentare.

Totodată, în instituțiile preșcolare sunt create comisii de triere, care sunt responsabile de calitatea produselor recepționate, precum și de corespunderea calității produsului finit.
În urma vizitelor de monitorizare, au fost convocați în ședință managerii IET, unde le-au fost reamintite rigorile impuse de autorități vizavi de monitorizarea procesului de alimentație a copiilor.

Conducătorii instituțiilor unde au fost constatate abateri, urmează să prezinte explicații.

Logo_MAN_CEBAN