Democrația, ca la ea acasă. Ceban: 12 consultări publice vor fi organizate pe marginea Proiectului Bugetului municipiului Chișinău pentru anul 2022

ion_ceban_democratia

12 consultări publice vor fi organizate pe marginea Proiectului Bugetului municipiului Chișinău pentru anul 2022. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban, care afirmă că proiectul Bugetului municipiului Chișinău pentru anul 2022 a fost publicat pe site-ul Primăriei, iar în următoarele zile organizăm dezbateri cu fracțiunile și consilierii din cadrul CMC.

„Astăzi o primă ședință am avut cu cea mai mare fracțiune din CMC, Partidul Socialiștilor. Urmează ca săptămâna viitoare să prezentăm proiectul bugetului în fiecare sector, în incinta Preturilor și să avem comunicare cu locuitorii.

Tot de săptămâna viitoare vom organiza dezbateri cu specialiștii din domeniul economic, cultură, sport, tineret, educație, protecția drepturilor copilului, persoane cu nevoi speciale și transportul alternativ. Proiectele propuse pentru anul viitor, care sunt incluse în buget, sunt în toate domeniile și sectoarele Chișinăului”, a declarat Ceban.

Primarul afirmă că își propune să aibă mai multe proiecte în Chișinău și în suburbii, comparativ cu anul precedent și a pus accentul atât pe obiectivele de infrastructură, dar și pe cele de plan social.

Logo_MAN_CEBAN