Sărbătorile de iarnă bat la ușă, iar municipalitatea afirmă că este în pregătiri. Primarul general Ion Ceban afirmă că orașul este amenajat, iar luminițele se vor aprinde treptat în diverse zone. La moment, acum sunt instalate decorațiile procurate anul trecut, dar urmează să fie conectate și cele ce vor fi achiziționate anul acesta.
„DVS știți cum nu am permis închirierea acestora, dar astfel să ne permitem să le avem la balanță, iar în fiecare an să le completăm. Știu că în aceste zile se lucrează foarte mult. Sper să reușim. La fel solicit tuturor să finalizeze proiectele.
Domnilor pretori, această săptămână o aveți pentru a ieși personal la toate adresele și de a vedea starea lucrurilor, de a finaliza acele lucrări care trebuie să fie finalizat. Plus la toate adresele transmise de către toți, cetățeni, să reacționați și să ieșiți în teren. Totodată vă atenționez pe toți, inclusiv șefii de direcții că în curând vor fi efectuate evaluările anuale”, a punctat Ceban.
Primarul a solicitat ca fiecare să își facă munca.
„Atât am cerut și voi cere în continuare. Unii, să fiu sincer lucrează mai mult decât am așteptat, alții lasă de dorit și vom reveni la acest subiect, doar cu alte persoane în funcții”, a conchis primarul.