Ceban se arată revoltat de inacțiunile MS. „Nu poți în acest hal să îți bați joc de profesori și medici”

ion_ceban_pandemie

Ion Ceban se arată revoltat de inacțiunile Ministerului Sănătății și de faptul că nu vin cu soluții omenești pentru cetățenii acestei țări. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Prime Time” de la Prime TV.

„Dacă să ne referim la teste, eu am întrebat Ministerul în câteva rânduri „Unde sunt teste acelea de 300 de lei, teste PCR, care iată sunt acum necesare pentru a intra, inclusiv în România, probabil că vor fi necesare și la intrarea în țările UE. Au zis că vor fi în instituțiile de stat. În continuare, sunt 750-800 de lei în laboratoarele private. Cine are interes aici. Poate cineva ar putea să mă vizeze direct în acest sens și ar avea intenții, dar nu „mor caii când vor câinii”. Eu cred că ar fi fost corect ca statul să asigure cu testare gratuită cel puțin cu teste antigen, cel puțin pentru pedagogi, pentru medici. Ce s-a întâmplat în acest sens: noi am desfășurat această licitație și acele teste de 200-300 de lei ce le găsiți în rețelele farmaceutice, astăzi la Primărie le găsiți cu 13 lei per test.

Sigur că pot să mă trezesc cu dosar administrativ și cu dosar penal ulterior, pentru că noi facem să fie transparent. Noi facem să fie pentru om. Noi credem că în pofida faptului că sunt vaccinați cu două doze 96% din profesorii din capitală, asta nu înseamnă că nu poate face covid. Atunci el trebuie să se testeze repede și ușor, într-o instituție unde să îi fie puse la dispoziție aceste teste. Pentru că nu poți în acest hal să îți bați joc de profesori și medici”, a conchis primarul.

Amintim că în unele țări a apărut o altă tulpină de Covid-19 – omicron, și a fost inclusă obligativitatea de a avea un test PCR la intrare în țară.

Logo_MAN_CEBAN