Direcția Locativ-Comunală își suplinește stocul de tehnică necesară. Potrivit primarului general Ion Ceban, în ultimii ani, este pentru prima dată când se acordă o atenție sporită la procurarea tehnicii și utilajelor.
„Toate regiile și parcurile aveau tehnică veche și uzată. Doar în acest an, la Direcția Locativ-Comunală au fost procurate mai multe unități de tehnică care sunt folosite în perioada de iarnă și nu doar:
- 5 Furgonete basculante necesare pentru evacuarea zăpezii,
- 5 tractoare dotate cu remorcă, lame și perii,
- 10 utilaje multifuncționale de tip Hako dotate cu lame și perii.
⁃ 90 de sărărițe manuale (utilaje utilizate în împrăștierea materialului antiderapant).
O parte din utilaje deja au ajuns în țară, iar sărărițele manuale vor ajunge în număr total în țară în scurt timp”, a punctat edilul.
Ceban a mai punctat că pentru combaterea poleiului și deszăpezirea trotuarelor, aleilor, străzilor și curților blocurilor de locuințe, Direcția Locativ Comunală dispune de un stoc de cca 1200 tone de sare și 10 tone material antiderapant lichid (clorură de calciu).