Capitala bate recorduri! CEBAN: „De două ori mai multe proiecte pentru Chișinău la anul, decât în 2021”

ion_ceban_buget

Zeci de proiecte noi pentru municipiul Chișinău în 2022! Primarul general, Ion Ceban a declarat că în proiectul bugetului pentru Chișinău în anul viitor, au fost incluse de două ori mai multe proiecte decât în anul curent, ce vor viza toate domeniile de interes pentru locuitorii capitalei.

„În numele municipiului Chișinău, a locuitorilor și oaspeților capitalei, în acest an vom avea de 2 ori mai multe proiecte pentru Chișinău decât anul trecut. Astăzi capitala are dinamica cea mai bun dintre toate orașele țării”, a menționat Ceban.

Totodată, edilul a declarat că a discutat cu toate fracțiunile și mai mulți experți politica bugetară pentru anul viitor, menționând că suma alocată pentru realizarea proiectelor, în special în suburbii, a crescut de zece ori mai mult, comparativ cu banii oferiți în mandatele altor primari.

„Avem o sumă enormă în investiții în capitală. Suburbiile au investiții de 10 de ori mai mult decât acum 10 ani. Nu am făcut diferință că este primar PAS, PSRM, PCRM sau independent, nimeni nu a fost diferențiat după culoare politică”, a declarat edilul.

În contextul atacurilor la care este supus primarul general dar și activitatea întreprinderilor municipale, neîndeplinirii angajamentelor publice înaintate de CALM Parlamentului, Ion Ceban s-a adresat conducerii centrale a țării cu îndemnul să muncească.

„Astăzi se fac doi ani și o lună de mandat, sunt mândru de rezultatele obținute în Chișinău, în condiții de pandemie, unde lucrul Primăriei începe la 4 dimineața. Este regretabil faptul că există oameni care nu văd decât ținte politice în municipiul Chișinău. Este ipocrit să nu faci nimic la Bălți, Cahul sau alte orașe din țară dar să ceri toate veniturile municipiului la caznaua centrală.Ați înmulțit și crescut cheltuielile la Cancelaria de stat și alte intituții. Nerușinaților, apucați-vă de lucru!”, a conchis Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN