Medici si asistente medicale din policlinicile municipale vor activa în cele 16 puncte de testare la Covid, suplimentar instalate pe lângă Instituțiile de Asistență Primară (AMT-uri și Centrele Medicilor de Familie). Asta s-a întâmplat după ce, IGSU, la inițiativa primarului Ion Ceban, au instalat corturi.
„Este vorba de 16 corturi care se încălzesc și care au fost oferite de IGSU în urma solicitării Primăriei Chișinău către MAI. Corturile sunt amenajate și dotate de instituțiile medicale municipale.
Menționam că Primăria mun. Chișinău în premieră națională instalează asemenea corturi de triaj și testare conform bunelor practici europene.
În corturi se efectuează gratuit teste rapide la indicația medicului de familie”, a precizat primarul.
De precizat că în ultimele zile numărul persoanelor care solicită să se testeze la Covid a crescut considerabil.
„Scopul nostru este de a evita aglomerațiile în policlinici și a reuși să ajutăm cât mai multă lume să ia atitudine de la primele semne de boală în condiții de siguranță”, a conchis edilul.