Consiliul Municipal al Elevilor 2022 a fost constituit. Cei 51 de consilieri aleși și-au primit astăzi legitimațiile de consilier de la Ion Ceban.

ion_ceban_consilium

Consiliul Municipal al Elevilor 2022 a fost constituit. Cei 51 de consilieri aleși și-au primit astăzi legitimațiile de consilier de la Primarul general Ion Ceban.

Potrivit edilului, vocea a 96 mii de elevi care frecventează instituțiile educaționale municipale se va face auzită cu ajutorul Consiliului Municipal al Elevilor.

„Membrii Consiliului Municipal al Elevilor, vor merge prin școli și vor discuta ideile, propunerile, problemele întâmpinate de elevi, după care se vor întruni în cadrul ședințelor și vor veni cu o agendă clară de acțiuni către Direcția Generală Educație Tineret și Sport, dar și Primăria Capitalei.

Ne-am propus ca o dată la 3 luni să desfășurăm împreună întruniri lărgite, pentru a dezbate propunerile venite din partea elevilor. Mă bucur că în acest an a crescut interesul de participare al elevilor pentru a face parte din Consiliul Elevilor.
În total, au fost recepționate 99 de dosare ale elevilor, din 63 de instituții de învățământ secundar ciclu I și II.

În perioada 27 – 31 ianuarie 2022 au fost desfășurate discuții cu candidații, iar în urma acestora, au fost selectați 51 de consilieri din 51 de instituții de învățământ ale capitalei, dintre care 26 la treapta liceală și 25 treapta gimnazială”, a punctat edilul.

Primarul afirmă că prima ediție de constituire a Consiliului Municipal al Elevilor a avut loc în 2021.

„Pentru acest an, am mărit substanțial bugetul pentru domeniul tineretului pentru programele și proiectele destinate acestora. La fel, în acest an ne propunem crearea centrelor de tineret în fiecare sector și în suburbii. Investim în tineri azi, pentru un viitor mai frumos”, a conchis Ceban.

Logo_MAN_CEBAN