Primarul general Ion Ceban se arată indignat de ororile ce se petrec în Ucraina. Edilul afirmă că aceste lucruri nu au argumente, mai ales când se pierd vieți omenești. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
„Eu am avut profesori foarte buni la instituțiile internaționale din UE și vă pot spune calificativele, începând de la crime de război, crime împotriva umanității, genocid, toate au clasificările specifice. Sunt multe lucruri pronunțate în spațiul informațional. Avem atrocitățile de la Bucea. Evident că este condamnabil orice moarte a unui civil și nu putem găsi nicio scuză, nici morală, nici juridic în această privință. Ceea ce este important e ca adevărul să fie consfințit în investigații, să fie o anchetă internațională. Jurnaliștii dau unele informații, martorii dau alte informații. Sunt informatorii trebuie să ea aceste informații, să le prelucreze și să își spună verdictul. Este Curtea Internațională care dă verdictul într-o situație sau alta.
Cu emoții putem fi fiecare. Nu putem sta de o parte când vezi astfel de lucruri – oameni, care au murit, legați la mâni. Este foarte important ca o anchetă, care de obicei se întâmplă sub egida ONU să fie în această privință”, a punctat Ceban.
Amintim că în capitală au fost deschise 45 de centre pentru refugiații din Ucraina.