Pentru ziua de mâine sunt anulate toate evenimentele culturale care urmau să aibă loc în Parcul Alunelul, dar și în alte locații din Capitală. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban, care spune că tragedia de astăzi a îndurerat pe toată lumea.
“În prezent Primăria a inițiat o anchetă de serviciu în vederea tuturor stabilirii tuturor circumstanțelor.
Sunt analizate toate actele din ultimii ani cu privire la curățarea și defrișarea copacilor în Parcul Alunelul.
S-a stabilit că în anul 2019 au fost examinați 231 de arbori, tăiere de igienă-140, pentru curățenie sanitară-53 și pentru elagaj-38, în acest sens Întreprinderea Municipală Spații Verzi a solicitat permisiunea de la Agenția de Mediu pentru lucrări.
Atunci Agenția de Mediu a permis pentru 76 de arbori tăiere de igienă, 28- leagăn și renovare 14”, a declarat edilul.
În anul 2020 și 2021 la fel au fost întocmite acte de constatare de către Spații Verzi pentru 135 de arbori la defrișare și curățare.
Ultimul act de cercetare a fost întocmit de către Spații Verzi în luna septembrie 2021, iar autorizația de defrișare de la Agenția de Mediu a fost eliberată în februarie 2022, când au fost tăiați 16 arbori.
“Muncitorii de la Spații Verzi nu pot interveni la curățare și defrișare chiar și a arborilor uscați fără autorizația de la Agenția de Mediu.
Exemplu este un caz de pe teritoriul unei instituții educaționale când înainte de a începe anul școlar, directorul a solicitat defrișarea arborilor deoarece prezentau pericol iminent pentru copii.
Nefiind un răspuns prompt înainte de 1 Septembrie, intreprinderea Spații Verzi și-a asumat defrișarea copacilor uscați de pe teritoriul instituției educaționale, pentru ce angajații au fost sancționați cu 15 mii de lei fiecare, ulterior fiind depusă o pretenție de la Agenția de Mediu către Spații Verzi de a încasa prejudiciu de 120 de mii de lei.
Iată de ce, în asemenea cazuri nu trebuie să existe birocrație și impedimente pentru a nu pune în pericol viața și sănătatea cetățenilor”, a precizat Ceban.
Edilul spune că Primăria este deschisă pentru conlucrare și propunem să efectuam în comun o inventariere a copacilor în primul rând de pe teritoriul instituțiilor educaționale, după care în spațiile verzi, drumuri și trotuare.