Cupa municipiului Chișinău la Taekwondo WT – la prima ediţie! Potrivit primarul general Ion Ceban, circa 300 de sportivi din municipiul Chișinău, dar și sportivi din alte localități ale Republicii Moldova au concurat astăzi la diferite categorii de vârstă și greutate, în cadrul competiției – Cupa municipiului Chișinău la Taekwondo WT, prima ediţie.
Învingătorii și premianții concursului au fost decorați cu cupe, medalii și diplome. Competiția s-a desfășurat conform regulilor World Taekwondo „Competition Rules and Interpretation”:
• Copii
• Cadeți
• Juniori
• SenioriNe propunem să organizăm anual competiţia pentru Cupa municipiului Chișinău la Taekwondo. Scopul competiţiei este popularizarea probei de Taekwondo în municipiul Chișinău, promovarea modului de viață sănătos, identificarea sportivilor talentați și antrenarea lor în practicarea sportului, perfecționarea măiestriei sportive şi promovarea spiritului Olimpic”, a conchis Ceban.
Evenimentul a fost organizat de Primăria municipiului Chișinău în comun cu Federația de Taekwondo WT a Republicii Moldova, Academia Internațională de Taekwondo, Școala sportivă specializată la Taekwondo WTF nr. 6 şi Direcția Generală Educație, Tineret și Sport.