A treia zi a Festivalului „Buzău Fest” și „Zilele Chișinăului la Buzău”. Astăzi, orchestra municipală de muzică populară „Frații Advahov”, Trupa „Zdob și Zdub”, Zinaida Julea, Ioana Căpraru și Gabriel Nebunu au încins atmosfera, au cântat și au încântat publicul buzoian și chișinăuian cu piesele lor.
Primarul general Ion Ceban spune că este mândru de oamenii talentați pe câte trebuie să îi susținem și promovăm.
„Tot astăzi, cei 5 cicliști care au pornit joi dimineața din Chișinău spre Buzău pe două roți, au ajuns la Sărata Monteoru. Vizitatorii festivalului au mai avut astăzi ocazia să guste din produsele autohtone din Buzău și din vinul extraordinar din Chișinău.
La fel, publicul a admirat târgul meșterilor populari și parada portului popular. Deosebită a fost și lupta improvizată dintre romani și daci. Seara a culminat cu un spectacol cu focuri de artificii.
Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea extraordinarului Festival „Buzău Fest” și ,,Zilele Chișinăului la Buzău”, ediția II, care a durat 3 zile”, a declarat Ceban.
Primarul a punctat că acest festival trebuie să aibă continuitate.