Ion Ceban investește în sănătate. Peste 63 de milioane de lei pentru diverse proiecte

ion_ceban_sanatate

Primăria Chișinău investește în proiectele de sănătate. Cel puțin asta a declarat primarul general Ion Ceban, care afirmă că sursele financiare alocate de către Primăria municipiului Chişinău pentru instituțiile medicale municipale pentru anul 2022:

„ – 15 mil. lei – pentru reparaţiile capitale şi reconstruirea infrastructurii medicale;

  • 15 mil. lei – pentru procurarea de echipamente medicale şi fortificarea serviciilor de diagnostic şi tratament pentru locuitorii din municipiu.
  • 19, 1 mil. lei alocate pentru activitatea IMSP municipale;
  • 13,8 mil. lei – pentru programele municipale în sănătate.

Ne propunem să consolidăm sistemul de sănătate municipal, să dezvoltăm în continuare un sistem puternic, performant și bine organizat”, a declarat edilul.

Totodată, personalul medical care activează în instituţiile medicale din capitală trebuie să dispună de condiţii bune de muncă, utilaj și echipamente performante şi un salariu motivaţional, iar pacienţii să fie trataţi cu grijă şi atenție, să aibă acces universal la servicii calitative de sănătate și programe municipale de prevenție a maladiilor.

Logo_MAN_CEBAN