Ceban, mesaj către locuitorii capitalei: Azi nu ne mai rupem capurile, la propriu pe trotuarele din capitală. Avem zeci de proiecte de reabilitare

ion_ceban_drum

Azi nu îți mai rupi capul, la propriu pe zeci de trotuare, iar mașinile stau mai puțin la reparație, după ce multiple reabilitări ce au fost făcute pe străzile capitalei. Primul general Ion Ceban spune că aici nu se oprește, de muncă este foarte mult, iar proiecte sunte zeci ce trebuie finalizate și duse până la capăt.

„În această perioadă în toate sectoarele Chișinăului cât și suburbii, au loc zeci de proiecte de infrastructură. Am văzut acele mesaje și apeluri, precum că sunt create incomodități în trafic. De asta sunt lunile de vara ca să lucrăm, mai ales ce ține de reparația drumurilor și trotuarelor. Dar cum știți, nici un drum nu poate fi reparat fără intervențiile muncitorilor.

Deși probabil toți observăm că se lucrează de luni până sâmbătă, acele procese tehnice pe care le putem realiza, le facem și pe timp de noapte. Am auzit că unii mai spun de ce am început a repara toate străzile odată, deoarece toate necesită a fi reparate, dacă le-am fi reparat pe rând, ne lua cred că 100 de ani. Este complicat, dar astfel vom reuși să facem împreună un efort pentru a schimba lucrurile, de asta solicit ajutorul Dvs, și toleranță.

Chiar ne străduim să realizăm lucrurile în termen, muncitori fac tot posibilul să muncească cât mai operativ, mai ales cum în situația străzii Ciuflea, unde era necesar de a fi schimbate rețelele subterane. Proiectele mari cum este Tighina, 31 august și Mircea cel Bun, au un termen de executare conform contractului până în anul 2023. Se muncește cât se parte de rapid în această privință.

Străzi precum Calea Ieșilor, Cuza Vodă, Bd. Renașterii, Dacia, dar și altele care se repară, la fel se face pe etape, conform tehnologiilor. La fel se fac pe etape. Nu putem interveni integral, asta înseamnă îmbunătățirea stratului de asfalt, dar nu reparația capitală”, a declarat Ceban în cadrul ședinței de astăzi de la Primăria Chișinău.

Edilul a menționat că astăzi sunt zeci te proiecte în fiecare sector. „Ne-am axat pe reparația străzilor și trotuarelor. Unii spun că de ce trotuarele?

Deoarece era imposibil să mai mergi pe străzi. Acum când mergi de exemplu pe trotuarele, Pușkin-Bodoni, Moscova, Mircea cel Bătrîn, Bernardazzi, Sciusev, Burebista, Sarmisegetusa și altele reparate, nu-ți mai rupi gâtul la propriu.

Și avem multe altele la care în curând vom începe reparația, azi se lucrează și la Cuza Vodă și Dacia, Kiev, Mircea cel Bătrân, Calea Ieșilor, Korolenko, Deleanu, Sadoveanu și altele.

Curând începe reparația pe bd. Renașterii, str. Ceucari și multe trotuare care nici nu mai pot fi numite trotuare chiar în centrul capitalei, distruse total. Facem accese către instituțiile educaționale. Reparăm astăzi încă 5 subterane-10 deja fiind reabilitate. Lucrăm la crearea parcărilor și multe alte proiecte de infrastructură.

Și toate aceste proiecte sunt începute după lungi etape de proiectare, avizare, consultare, dezbateri, aprobare de buget, licitații, contestații și în final pornirea unui proiect. Este o muncă enormă în spatele cărora stau echipe de oameni care fac tot posibilul ca să mișcăm lucrurile în acest oraș. Da, eu cred că se poate și după acest principiu m-am condus mereu. Și după acest principiu dezvoltăm proiecte împreună cu echipa. Echipă vreau să fim și împreună cu locuitorii și acolo unde nu e bine, suntem gata ca împreună să intervenim”, a mai adăugat primarul.

Ceban spune că nu îi este frică să recunoască și să își asume acolo unde ceva nu merge și este gata să asculte și să schimbe spre bine.

„De unul singur nu poți urni carul din loc, iar împreună putem să mergem pe calea dezvoltării”, a conchis acesta.

Logo_MAN_CEBAN