Ion Ceban: De „Ziua Limbii” vor organiza mai multe evenimente culturale. Vom începe cu depuneri de flori

ion_ceban_limba_noastra

Mai multe evenimente culturale vor fi organizate de Primăria municipiului Chișinău în centrul capitalei de Ziua Națională „Limba Noastră”.

Potrivit primarului general Ion Ceban, începând cu ora 10:00 vor avea loc depuneri de flori la monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” și în scuarul „Mihai Eminescu”.

„La 10:30 în Grădina Publică ,,Ștefan cel Mare și Sfânt”, va avea loc deschiderea oficială a programului muzical – literar, cu genericul ,,Odă Limbii Române”, iar în cadrul evenimentului vor fi decernate diplome premianților tradiționalului concurs municipal ,,Dictare pentru fiecare”, ediția a VI-a.

Tot aici chișinăuienii și oaspeții capitalei vor avea parte de un program inedit cu participarea personalităților notorii din domeniul culturii, reprezentanți ai Uniunii Scriitorilor și artiști consacrați: Teo Chiriac, Arcadie Suceveanu, Vladimir Beșleagă, Ion Hadârcă, Cristi Aldea Teodorovici, Cristina Pintilie, Cristina Scarlat, Viorel Burlacu, Vali Boghian etc. Evenimentul cultural din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” va fi încununat de „Orchestra municipală de muzică populară a Fraților Advahov” și soliștii: Zinaida Julea, Nicolae Glib, Doina Sulac și Fetele din Botoșani.

La ora 19:00 pe str. Pietonală „Eugen Doga”, Primăria Chișinău invită cetățenii să urmărească un spectacol de muzică și poezie, cu genericul ,,Suntem în cuvânt și-n toate…”, prezentat de Aldea Teodorovici Orchestra, Natalia Barbu și Cătălin Josan. În cadrul spectacolului va avea loc și promovarea poeziei autohtone de către: Ninela Caranfil, Nicolae Jelescu, Ioana Isac, Maria Pilchin și Andrei Sochircă”, a punctat edilul.

La fel, în sectoarele capitalei vor fi organizate expoziţii de lucrări literare, recitaluri de poezii şi opere literare, spectacole muzicale, lansări de carte.

Logo_MAN_CEBAN