Valerian Coșcodan, ciclistul de doar 12 ani, care a murit în urma unui grav accident rutier produs lângă Stăuceni, este condus astăzi pe ultimul drum de familie, rude și cei cunoscuți. Conducerea Primăriei a ținut un moment de reculegere la ședința operativă din această dimineață. Edilul Ion Ceban a adus condoleanțe părinților și a declarat că mulți colegi de la Primărie s-au implicat pentru a susține familia îndurerată.
”Nu pot fi găsite cuvinte potrivite pentru asemenea situații. Mulți colegi îl cunosc pe tatăl lui Valerian și mulți ne-am implicat într-o formă sau alta. Multe puteri pentru părinți. Este o situație complicată. Părinții nu trebuie să-și înmormânteze copiii. Mulți colegi sunt alături de familia îndurerată. O ambulanță se va afla pe timpul ceremoniei de înmormântare. Moartea lui Valerian este o lecție dură pentru noi toți. Începând de la autoritățile de toate tipurile și terminând cu șoferii care circulă beți la volan sau fără permis, așa cum a fost în acest caz tragic, cu șoferii care circulă agresiv, cu viteză și fac depășiri riscante. Legea trebuie să fie dură și egală pentru toți”, a declarat edilul Ion Ceban.
Amintim că Valerian Railean și un alt ciclist, ambii de 12 ani, au fost loviți puternic pe traseul Chișinău-Orhei, lângă Stăuceni, de un autoturism care a ieșit la o depășire riscantă pe partea dreaptă. Ambii sportivi au fost transportați de urgență la spital cu multiple traumatisme. La câteva zile, Valerian Coșcodan, care se afla în comă, a pierdut lupta cu viața. Minorul era campion la ciclism.