Când vor fi gata străzile Tighina, Alexandru cel Bun și 31 august. Ceban: Lucrările de reabilitare a străzilor principale din centrul Chișinăului sunt în grafic

ion_ceban_thigina

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat, joi, că lucrările de reabilitare a străzilor principale din centrul capitalei sunt în grafic.

„Pe Tighina au fost finalizate lucrările urmează marcajul rutier să fie finalizat în scurt timp, inclusiv indicatoarele rutiere. Rog direcția transport să fie foarte atentă la semnele de circulație care sunt pe Bernardazzi și altele acolo unde în proces de lucru au fost instalate temporal”, a spus Ion Ceban.

„Pe Alexandru cel Bun au fost finalizate toate lucrările. La fel urmează semnele de circulație și marcajul. Chiar dacă am creat foarte multe locuri de parcare acolo, rămâne practic o bandă de deservire, pentru că mașină parchează neregulamentar”, a mai declarat primarul.

Ceban a declarat că lucrările de reabilitare a străzii 31 August sunt în curs de finalizare, cu excepția caldarâmului, unde Ministerul Culturii întârzie să ofere avizele necesare.

„Pe strada 31 august finalizăm lucrările în afară de caldarâm, unde cei de la Ministerul Culturii ne tergiversează în acest sens. Sper că în curând să depășim acest aspect. Dacă nu erau ei, această porțiune de mult era să fie finalizată”, a declarat primarul.

Ceban a anunțat, de asemenea, că se lucrează și la podul de la Mihai Viteazul.

„Se lucrează și la podul de la Mihai Viteazul. Se depune tot eforul ca lucrările să fie finisate planificate în termeni mai restrânși decât cei planificați în contract. Sunt lucrări complexe și tehnologii care trebuie respectate”, a declarat primarul.

Ceban a îndemnat colegii să inspecteze șantierele noi care au început, dar și lucrările care urmează să fie finalizate și să înlăture toate neconformitățile.

“Cât timpul este bun afară, rog colegii să inspecteze șantierele noi care au început, dar și lucrările care urmează să fie finalizate și să înlăturăm toate neconformitățile în această privință, iar când apar observații din partea locuitorilor, rog să le analizăm”, a conchis primarul.

Logo_MAN_CEBAN