Primăria Chișinău, în discuții cu BERD pentru reabilitarea a trei artere rutiere principale. Strada Mesager, Industrială și Bulevardul Mircea cel Bătrân – 3 proiecte mari de infrastructură

ion_ceban_drumuri

Primăria Chișinău este în discuții cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru reabilitarea complexă a trei artere rutiere principale ale municipiului: strada Mesager, strada Industrială și extinderea Bulevardului Mircea cel Bătrân cu prelungirea liniei de troleibuze până la str. Bucovinei.

„Am primit un răspuns pozitiv din partea BERD la solicitarea noastră de a examina un nou instrument financiar pentru reabilitarea complexă a celor trei artere rutiere principale ale municipiului. Suntem în contact cu echipa BERD pentru efectuarea analizei due diligence și a capacitații de împrumut, necesare pentru pregătirea și structurarea Proiectului”, a declarat primarul general Ion Ceban.

Proiectele de reconstrucție/reabilitare a celor trei artere rutiere includ:

  • Modernizarea infrastructurii rutiere, inclusiv asfaltarea, reabilitarea trotuarului și a pistelor de biciclete;
  • Amenajarea zonelor verzi și a spațiilor de recreere;
  • Crearea de noi căi de acces în cele trei sectoare ale orașului.

„Pe lângă crearea noilor căi de acces în cele trei sectoare ale orașului și dezvoltarea infrastructurii social-economice și verzi în zonă, urmărind decongestionarea traficului în sectoarele vizate”, a mai declarat primarul general Ion Ceban.

Pe parcursul ultimilor ani, etapele care țin de elaborare, avizare, consultare publică a celor trei proiecte au fost parcurse și finalizate. De asemenea, a fost elaborată toată documentația de urbanism și amenajarea teritoriului pentru aceste zone.

„Primăria mun. Chișinău dispune, pe lângă toată documentația de proiect (proiectele tehnice de execuție) și de calculele estimative necesare pentru realizarea acestor proiecte de reconstrucție rutieră urbană”, a mai spus primarul general Ion Ceban.

Dacă proiectul va fi aprobat de către BERD, lucrările de reabilitare a celor trei artere rutiere ar urma să înceapă în 2024.

Logo_MAN_CEBAN