Ion Ceban: În pofida crizelor, în Chișinău au fost modernizate spitalele și achiziționate echipamente performante

ion_ceban_sanatate

Sănătatea cetățenilor este o prioritate pentru noi, iar în pofida crizelor am crescut investițiile în toate instituțiile medicale municipale și în programele de sănătate, a declarat liderul MAN, Ion Ceban, în cadrul unei conferințe de prezentare a realizărilor din municipiu.

”La Spitalele Clinice Municipale „Sfânta Treime,” „Gheorghe Paladi”, „Valentin Ignatenco” continuăm lucrările de modernizare, inclusiv renovarea termică, montarea de geamuri noi, instalarea unui iluminat modern, panouri solare, reparația ascensoarelor, sisteme de ventilare și multe altele. Am efectuat reparații capitale, am echipat și creat condiții optime pentru pacienți în mai multe instituții medicale, cum ar fi: Secția de imagistică medicală de la SCM „Sf. Arhanghel Mihail”, Secția de terapie intensivă și reanimare construită de la zero la SCM „Sfânta Treime”, Secția de reanimare și terapie intensivă la SCM pentru Copii Nr.1, cel mai modern bloc operator obstetrical-ginecologic la SCM „Gheorghe Paladi,” și multe altele. Avem echipament medical performant: mese de operații, tomografe, sisteme centralizate de gaze medicale, sisteme radiologice digitale, aparate de respirație artificială și multe alte echipamente moderne”, a declarat Ion Ceban.

În Capitală au fost realizate programe medicale inovatoare, cum ar fi screening pentru cancerul colului uterin, suport pentru reproducere asistată in vitro, programe medicale municipale pentru persoanele cu deficiențe de vedere și auz, etc. De asemenea, Chișinăul a devenit orașul cu cel mai mare număr de servicii sociale oferite locuitorilor.

”Am reușit să creăm o gamă largă și diversă de servicii sociale, care nu există nicăieri în altă localitate din țară. Avem grijă de toate categoriile social – vulnerabile: vârstnici, copii, persoane cu dizabilități, familii tinere, persoane și familii defavorizate, etc. În pofida crizelor și blocajelor majore prin care am trecut în ultimii ani, reușim să menținem inclusiv și compensarea a 40% la facturile pentru servicii de întreținere și resurse energetice pe timp de iarnă. Nimeni în țară nu mai oferă astfel de programe de suport pentru locuitori. Oferim transport public gratuit, servicii și asistență medicală gratuită, precum ochelari și dispozitive specializate pentru cei cu deficiențe de vedere, aparate auditive, proteze și mijloace ajutătoare tehnice, glucometre, protezare dentară și asistență stomatologică, îngrijire la domiciliu și multe alte servicii sociale. Acum orașul oferă un mediu mult mai sigur și mai adaptat nevoilor individuale ale adulților și copiilor cu dizabilități prin diverse metode de terapie, kinetoterapie, programe de dezvoltare a abilităților, consiliere psihologică, dar și activități distractive și culturale la Centrele municipale de zi. Aceleași servicii se oferă și la domiciliu prin intermediul echipelor mobile. Depunem eforturi continue pentru adaptarea infrastructurii din oraș (rampe, pavaj tactil, coborârea bordurilor)”, a mai adăugat Ion Ceban.

Totodată, de sprijin beneficiază persoanele și familiile aflate în situații de dificultate. Pentru a depăși momentele critice sunt oferite ajutoare financiare, compensații la facturi, programe de susținere, prânzuri calde, pachete alimentare, Centre de zi pentru copiii aflați în situații de risc etc.

Logo_MAN_CEBAN