Proiectele ample de reabilitare integrală a străzilor Tighina şi Alexandru cel Bun din centrul istoric al Capitalei au fost finalizate. Anunțul a fost făcut de primarul general Ion Ceban, care a precizat că urmează deja procedura de recepţionare a arterelor.
“Lucrările au presupus reconstrucţia părţii carosabile şi a trotuarelor pentru pietoni, amenajarea locurilor de parcare şi a acceselor, construcţia canalizării pluviale şi reabilitarea sistemului de iluminat public stradal, dar şi aplicarea marcajului rutier şi a indicatoarelor rutiere”, a scris Ion Ceban.
Cât priveşte strada 31 August 1989, edilul a precizat că lucrările sunt pe ultima sută de metri, cu excepţia porţiunii unde avem caldarâm, între str. Mitropolit Bănulescu Bodoni – str. A. Puşkin, care va fi conservată.
Lucrările de reparație capitală a celor 3 străzi mari: Tighina, Alexandru cel Bun şi 31 August 1989, au fost realizate de Primăria Chișinău în cadrul Pachetului II al Proiectului „Reabilitarea străzilor centrale și modernizarea iluminatului public al centrului municipiului Chișinău”, cu suportul de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI) și Fondului Special de Energie Verde al BERD.