Primăria Chișinău aduce omagiu marelui poet Mihai Eminescu. Ion Ceban: Această zi are o semnificație importantă pentru literatura și cultura neamului

ion_ceban_eminescu

În municipiul Chișinău, astăzi, sunt organizate un șir de acțiuni artistice și evenimente dedicate Zilei Naționale a Culturii, marcată deja al 12-lea an în ziua nașterii marelui poet român, Mihai Eminescu.

La cea de-a 174-a aniversare, conducerea Primăriei Chișinău, reprezentată de viceprimarii Irina Gutnic și Angela Cutasevici, împreună cu angajații subdiviziunilor și întreprinderilor municipale, au adus un omagiu marelui poet prin depuneri de flori la monumentul din Scuarul Eminescu și la bustul publicistului de pe Aleea Clasicilor. Cu un mesaj de Ziua Națională a Culturii a venit și primarul general Ion Ceban pe rețelele sociale, dar și în cadrul ședințe de azi a Primăriei Chișinău.

„În această zi trebuie să conștientizăm cu toții, în mod special, semnificația majoră a culturii în comunitate, mai ales că marele geniu ne-a lăsat un patrimoniu de valoare. Universalitatea operei eminesciene a fost recunoscută de UNESCO, iar opera „Luceafărul” a fost înscrisă și în Cartea Recordurilor Guiness. Mă bucură faptul că, de 15 ianuarie, răsună recitaluri și piese create pe versurile lui Mihai Eminescu atât în inima capitalei, cât și în școli, biblioteci și alte instituții educaționale și culturale din Chișinău și din țară. Pentru Primăria Chișinău este o onoare să organizeze evenimente frumoase într-o zi cu o semnificație importantă pentru literatura și cultura poporului nostru. Este important să promovăm, să valorificăm și să creștem noi generații. Cultura suntem noi, prin tot ceea ce gândim și facem”, a declarat Ion Ceban.

De asemenea, de Ziua Națională a Culturii, edilul a adus felicitări și recunoștință tuturor lucrătorilor din domeniul culturii. „Datorită perseverenței și devotamentului dumneavoastră, nu încetăm să promovăm valorile culturale bogate ale neamului”, a mai adăugat primarul Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN